Constantin E. Ungureanu | Limba Romana. Valori stilistice la nivel lexical, fonetic si gramatical, Editura Maiastra, Tg.-Jiu, 2010

La nivelul structurii lexico-semantice, este necesar să avem în vedere folosirea adecvată a lexicului diferenţiat funcţional-stilistic, întrebuinţarea tropilor prin care se realizează devierile sau abaterile de la denotaţie (metonimia, sinecdoca şi metafora) şi a mijloacelor de reliefare a unor trăsături semnififi cative (comparaţia, epitetul, perifraza, eufemismul, hiperbola etc.). Studierea diversităţii lexicale (arhaisme, regionalisme, cuvinte populare, neologisme, argoul şi jargonul), a tipurilor de sens, a clasififi cării semantice a cuvintelor (sinonimia, omonimia, paronimia şi antonimia) şi analiza structurii morfematice a cuvintelor (diminutivele, augmentativele, contaminarea, locuţiunile) au şi o motivaţie stilistică.

La nivelul structurii fonetice, efecte expresive pot fifi obţinute prin structura fonetică a oricăror combinaţii sonore, asocierea sunetelor în cuvinte (eufonia, aliteraţia, armonia imitativă, asonanţa, onomatopeea). Modififi carea de sunete, accentul, intonaţia, pauza, debitul, de asemenea, formele prozodice (ritmul, rima, cezura, măsura, versul, strofa) sunt surse inepuizabile de sporire a expresivităţii.

La nivelul morfologiei, stilistic, au importanţă frecvenţa sau absenţa unor anumite părţi de vorbire şi utilizarea claselor şi categoriilor morfologice.

Exceptând articolul, toate părţile de vorbire sunt surse importante de îmbogăţire a limbii. Dacă ar fifi să dăm pe cele mai expresive, ne-am gândi la substantiv, adjectiv şi verb, fifi ind şi cele mai reprezentative, exprimând o diversitate de sensuri şi forme, şi, fără îndoială, la interjecţie, prin faptul că dispune de posibilitatea de a exprima stări psihice, emoţionale şi voliţionale ale omului. Cu ajutorul substantivului, se realizează cele mai obişnuite fifi guri de stil, iar la substantiv şi adjectiv apelează descrierea, ca mod de exprimare compoziţională. Verbul, „înger al mişcării”, se foloseşte îndeosebi în
naraţiune, tocmai prin calitatea sa de a da „zvâcnire” frazei, de a exprima dinamicul, pe când primele, substantivul şi adjectivul redau staticul. Celelalte părţi de vorbire vin în sprijinul substantivului şi al verbului, pentru a le completa conţinutul. Pronumele este expresia atitudinii lirice, a subiectivităţii, prin utilizarea pronumelui, se poate evita repetiţia, dându-se, astfel, o notă de varietate textului literar.

Locuţiunile, unităţi lexicale şi gramaticale, generează o bogăţie uimitoare de sensuri şi constituie un element al specififi cului limbii române şi al altor limbi.

La nivelul sintaxei, valori expresive se obţin prin sintaxa poetică, forme deosebite de coordonare (asindetul, polisindetul), construcţii care reflfl ectă destrămarea structurii logice a enunţului (anacolutul, elipsa). Valori expresive se obţin şi prin paralelismul sintactic, prin chiasm şi enunţuri cu structuri complexe, arborescente (perioadele).

Analiza stilistică dă posibilitate profesorului şi elevilor de a se întâlni mereu cu faptele de limbă, de a face repetate incursiuni prin toate registrele şi sectoarele limbii (vocabular, fonetică, structură gramaticală).